Comunitate
Echipa
Aplică

De unde am început?

Conceptul Asociației Tinerilor din Administrația Publică s-a dezvoltat în timp, pe măsură ce membrii fondatori au realizat necesitatea unei astfel de comunități. De la ideea unei organizații care să strângă și să promoveze tinerii din sectorul public, până la înființarea legală a asociației au trecut aproape trei ani.

Concept

Prima întâlnire informală a membrilor fondatori a avut loc în august 2022. În acel moment s-au pus cu adevărat bazele viitorului concept ATAP.

Legalitate

Înființată legal la începutul anului 2023 prin Hotărâre Judecătorească, asociația a pornit activitatea prin implicarea membrilor fondatori, tineri cu experiență profesională în diverse domenii din sectorul public, care au asigurat resursele necesare pentru demararea proiectului ATAP.

Fondatorii ATAP

Fondatorii ATAP formează în acest moment Consiliul Director al Asociației. Conform statutului, Consiliul Director conduce activitatea ATAP, iar la doi ani de la înființare se va organiza prima Adunare Generală a membrilor, care va vota noua conducere a organizației.

Rareș Achiriloaie
Este din Brașov și a finalizat studiile de licență la SOAS, University of London, cu specializarea în politică și relații internaționale. Anul II al programului de studiu l-a urmat la Institutul de Științe Politice din Paris (Sciences Po Paris). A absolvit, de asemenea, programul de masterat în comunicare și relații publice din cadrul SNSPA București. În anul 2018 fost cel mai tânăr director de cabinet din Guvernul României, lucrând direct cu ministrul pentru românii de pretutindeni. A mai activat și în alte instituții centrale precum Camera Deputaților, Ministerul Tineretului și Sportului și Ministerul Antreprenoriatului și Turismului. În anul 2022 a participat cu succes la examenul de admitere în Corpul Diplomatic și Consular al Românei, lucrând în prezent în cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
Rareș Achiriloaie
Președinte

Iulian-Andrei Iovan
Absolvent al Facultății de Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării din Timișoara, specialitatea Relații Internaționale și Studii Europene, a făcut un stagiu de practică la Parlamentul European în Bruxelles, iar mai apoi, a lucrat în cadrul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni. În prezent, lucrează în administrația publică locală, consilier în cabinetul președintelui Consiliului Județean Hunedoara, cu atribuții în accesarea și implementarea de fonduri externe nerambursabile.
Iulian-Andrei Iovan
vicepreședinte

Diana-Andreea Roșu
A absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine la Universitatea din București și un masterat în Comunicare și Relații Publice la SNSPA. A lucrat ca referent relații externe pentru o ambasadă străină la București, iar în prezent este consilier în cadrul Ministerului Antreprenoriatului și Turismului.
Diana-Andreea Roșu
secretar

Lisa Crăiuț
Este absolventă a London Business School și cu experiență în management sanitar și spitalicesc, Lisa Crăiuț a fost consilieră în cadrul cabinetului Ministrului Sănătății și este în prezent purtătoare de cuvânt a Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor.
Lisa Crăiuț
Trezorier

Alexandru-Gabriel Luca
Este consilier în cadrul Secretariatului General al Guvernului. Este absolvent al Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, specializarea științe politice, din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și a urmat un master în securitate și diplomație în cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative din București.
Alexandru-Gabriel Luca
Membru fondator

Daniela-Ioana Necula
A absolvit studiile de licență și master în domeniul relațiilor internaționale, realizate la universitățile din Iași și București, unde s-a format și a fost motivată pentru a activa în administrația publică centrală. De peste trei ani lucrează în cadrul aparatul de lucru al Guvernului, având și experiențe anterioare în cadrul Comisiei pentru învățământ din Camera Deputaților și la Ministerul pentru Românii de Pretutindeni.

Florin-Alexandru Zaharia
A absolvit studiile de licență și masterat la Universitatea din București – Facultatea de Geografie, fiind în prezent asistent universitar doctorand la aceeași instituție de învățământ superior. Florin este directorul de cabinet al ministrului investițiilor și proiectelor europene, funcție pe care o ocupă din luna mai 2022. Și-a început activitatea profesională în cadrul Ministerului Transporturilor, în domeniul fondurilor nerambursabile, având experiențe profesionale ulterioare și la Ministerul Muncii și Protecției Sociale, respectiv Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării.

Maria Gheorghe
Este absolventă a Facultății de Relații Economice Internaționale și a Masteratului de Logistică Internațioanală din cadrul Academiei de Studii Economice din București. Deține diploma de doctor în domeniul economiei și a afacerilor internaționale. În prezent este asistent universitar la Facultatea de Relații Economice Internaționale, Academia de Studii Economice din București.

Alexandru Covaciu
Este Medic rezident cardiolog în cadrul Institutului de boli Cardiovasculare Timișoara, doctorand la UMFST G.E. Palade Târgu Mureș, masterand la UMF Victor Babeș Timișoara la specializarea Managementul serviciilor sociale și de sănătate, Vicepreședinte Național Caravana cu medici și președinte filiala Brașov Caravana cu medici.
Alexandru Covaciu
Membru fondator
Este Medic rezident cardiolog în cadrul Institutului de boli Cardiovasculare Timișoara, doctorand la UMFST G.E. Palade Târgu Mureș, masterand la UMF Victor Babeș Timișoara la specializarea Managementul serviciilor sociale și de sănătate.

Am deschis aplicațiile

Participarea înseamnă mai mult. Este o mișcare de a ridica stigmatizarea din jurul administratiei publice și de a reduce birocrația. Sunteți interesat să vă alăturați echipei noastre?

Întreabă-ne mai multe